0

Vitamina D la control! Află de la Self Care Diagnostics când trebuie să te testezi

Peste 1 miliard de oameni la nivel mondial și peste 60% din români au deficit de Vitamina D! Știm cu toții că organismul nostru produce în mod natural această vitamină în prezența soarelui. 90% din necesarul zilnic îl obținem prin expunerea la soare, iar 10% din alimentele de origine animală (pește, ouă, etc). Însă, din păcate, o săptămână de concediu nu este suficientă pentru a produce această vitamină pentru tot restul anului.

Modul în care asimilăm această vitamină depinde și de vârstă, însă mai mult de jumătate din români, atât copii, cât și adulți au un nivel foarte scăzut, ceea ce înseamnă că trebuie să apeleze la suplimente alimentare, și nu doar în lunile cu „r”, așa cum ne spuneau părinții în copilărie.

Vitamina D este o vitamină foarte importantă, ea ajută la menținerea unui nivel normal de calciu și fosfor în sânge, jucând astfel un rol esențial pentru buna funcționare a sistemului imunitar, muscular și osos. În plus, contribuie și la buna funcționare mentală, a inimii, dar și a tiroidei.

Tocmai de aceea este bine să te testezi la 6 luni sau un an pentru a afla dacă ai carență de vitamina D și să suplimentezi dacă este cazul. Dacă există acest deficit, atunci ideal ar fi ca testarea să aibă loc din trei în trei luni pentru a vedea dacă, în urma suplimentării, vitamina D a ajuns la un nivel satisfăcător. Aceasta poate fi făcută și acasă, cu un cost redus, dar cu precizie de laborator, cu ajutorul testului rapid de vitamina D de la Self Care Diagnostics powered by Barza! Astfel, în doar 10 minute, afli dacă ai sau nu un deficit și dacă suplimentarea a avut efect.

Atenție însă, suplimentarea se face conform sfatului medicului. Testul rapid este unul cantitativ, astfel că doctorul va ști exact de ce doza de vitamina D ai nevoie.

 

marius

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.